Martina Navratilova a câștigat nu mai puțin de 59 de titluri de Grand Slam, obținute pe durata a 30 de ani, și deține recorduri imposibil de imaginat chiar și în zilele noastre.
Este singura jucătoare de tenis din istorie care a ocupat poziția de lider al clasamentului mondial mai bine de 200 de săptămâni atât la simplu, 332, cât și la dublu, 237, și deține recordul de titluri în Era Open atât la simplu, 167, cât și la dublu, 177, precum și de victorii în circuitul profesionist, 2189. Totodată, deține recordul de trofee la simplu, la Wimbledon, unde a triumfat de nouă ori, dintre care de șase ori consecutiv, aceasta fiind considerată cea mai importantă performanță realizată vreodată de un tenisman la un turneu major.
Navratilova a fost și cea mai dominantă prezență în tenisul profesionist prin cei cinci ani la rând în care a fost liderul de necontestat al ierarhiei feminine, între 1982 și 1986, precum și prin cele 74 de victorii consecutive reușite în circuit, un record al Erei Open, începută în 1968.
Este una dintre cele doar trei jucătoare care au realizat în carieră un “Grand Slam Box Set”, alături de Margaret Court și Doris Hart, prin câștigarea tuturor titluri de Mare Șlem atât la simplu, cât și la dublu și dublu mixt.
În același timp, ea a mai bifat o performanță uluitoare în 1983, an în care a câștigat 86 de meciuri și a pierdut unul singur, cucerind 16 trofee din 17 posibile. Din cele 18 titluri de Grand Slam la simplu, doar trei au fost obținute înaintea vârstei de 25 de ani, iar ultimul său trofeu major, la US Open, la dublu mixt, l-a câștigat cu o lună înainte de a împlini 50 de ani!
Martina Navratilova a fost un exemplu al constanței la vârf în sportul mondial, prin prezența constantă în primele zece jucătoare ale lumii timp de două decenii, între 1975 și 1994, dintre care 19 ani, s-a aflat în Top 5, 15 ani în Top 3 și șapte ani a fost liderul clasamentului WTA.
Navratilova a câștigat ultimul său trofeu de Grand Slam la simplu, la 33 de ani, în 1990, la Wimbledon, iar în 1992, a obținut cel de-al 158-lea titlu, un alt record absolut, și, totodată, ultimul la simplu, la Chicago.
În 1994 s-a retras din activitate, însă, a revenit în circuit la 44 de ani, în 2000, după ce a fost introdusă în Hall of Fame-ul tenisului, pentru a juca la dublu și dublu mixt. În 2003, s-a impus la Australian Open și Wimbledon, alături de Leander Paes, iar prin victoria de la Melbourne, Martina Navratilova a devenit cea mai vârstnică jucătoare care câștigă un titlu de Grand Slam, la 46 de ani și opt luni. Martina avea să își doboare acest record în 2006, când a cucerit trofeul la US Open, alături de Bob Bryan, la 49 de ani și zece luni. După acest succes, ea a pus punct unei cariere incredibile, care i-a adus și opt trofee la Turneul Campioanelor, patru de Fed Cup, cu un record de 20-0 la simplu și 20-1 la dublu atât pentru Cehoslovacia, cât și pentru Statele Unite, și două titluri de “Sportiva Anului”, acordate de Associated Press.
Povestea completă a Martinei Navratilova poate fi citită în cartea „100 de sportivi legendari”, care va apărea în acest an.